Soția ta tocmai te-a anunțat că vrea să se despartă de tine. Tu faci tensiune 20 și simți că-ți fuge Pământul de sub picioare. Nu știi ce să mai faci, ce să-i spui, poate totuși o faci să îi vină mințile la cap.
După care, o idee încolțește în mintea ta, un bec se aprinde deasupra capului, spui în șoaptă Evrika, doar ca să punctezi importanța descoperirii tale și folosești argumentul ăla blanao care o va face pe ea să se întoarcă la 180 de grade. Dacă ar fi toți la fel de inteligenți ca tine, rata divorțurilor ar fi la 20% din ce e acum.
Și îi spui ”Avem un copil împreună. La el nu te gândești deloc?”.
Așa, și ce faci acum? Păi, în primul rând, îi dai un scaun să stea jos și o lași 5 minute să-și revină. Momentul în care o femeie descoperă că e mamă este un moment emoționant, și are nevoie de niște timp să-și revină.
Evident că proasta nu bănuia ce e cu plodul care fuge de nebun prin casa voastră, care o strigă mamă și care îi cere constant de mâncare. Noroc cu inteligența ta superioară, că ai ajutat-o să pună cap la cap toate datele și să realizeze că e mamă.
După cele 5 minute de pauză, îi spui doar atât „vrei să crească fără tată?”, și îi mai dai 5 minute. Sigur nu s-a gândit la asta până acum, altfel nu trebuia să vii tu acum să-i expui problema, așa că lasă-i niște timp să ia o decizie. Știi ceva? Dă-i 7 minute, nu 5, că nu vrei ca decizia ei să fie pripită.
Ceea ce urmează să-ți spun nu e părerea mea despre subiect. Viața e așa cum e, și nu îi pasă dacă suntem noi de acord cu ea, nu-i pasă dacă îți rănește suflețelul tău cel fragil.
Și problema e următoarea: ea s-a gândit la copil. Știe că va crește departe de tine. Și ghici ce? Tot vrea să se despartă de tine. Tot preferă să-și ia viața de la capăt. Cât timp nu ai făcut un copil cu o femeie total cretină, crede-mă, s-a gândit și la copil. Asta ar trebui să-ți dea ție de gândit cam cât de mult vrea ea să stea alături de tine dacă preferă să își lase copilul fără tată decât să mai stea într-o relație cu tine.
Și știi ceva? Chiar dacă nu sunt eu de acord cu felul ăsta de a gândi, am ajuns să le și înțeleg pe femeile care fac asta. Știu că neavând copii, nu ar trebui să vorbesc din perspectiva cuiva care are, dar știi ceva? Copilul acela nu ar trebui să însemne o condamnare pentru ea. Nu ar trebui să plătească toată viața pentru greșeala de a face un copil cu persoana nepotrivită.
Și aici mă refer la tine. Chiar dacă atunci când a rămas însărcinată, ea credea că ești persoana potrivită, astăzi cu siguranță nu mai are aceeași părere despre tine. Nu îi pare rău că a făcut un copil, dar cu siguranță, astăzi regretă că l-a făcut cu tine. De ce ar trebui ea să plătească ani de zile alegerea făcută? Ani de zile în care s-ar simți mizerabil, în care ar fi nefericită.
M-am săturat să tot primesc exemple de relații ale părinților noștri, care au stat împreună de dragul copiilor. Dacă știi pe cineva care a fost cu adevărat fericit într-o astfel de relație, mă anunți și pe mine. Până atunci voi considera că un copil nu ar trebui să reprezinte o sentință la o viață mizerabilă.
Dar hai să-ți spun adevărata problemă aici. Ceea ce o întrebi tu se traduce așa: ”ești o mamă atât de rea încât nu-ți pasă deloc de binele copilului?”. Cum naiba să nu se simtă atrasă de tine când vii cu reproșuri așa faine?
Și ghici ce? E posibil să funcționeze. De multe ori, o femeie acceptă să rămână în acea relație după discuții de genul ăsta. Dar știi de ce o face? Nu neapărat pentru binele copilului. Pentru că da, va sta în acea relație, va ”încerca să rezolve problemele”, probabil va accepta să meargă și la psiholog. Dar știi de ce?
Decizia ei e luată deja, dar o face ca să nu-i poată reproșa nimeni mai târziu, nici tu și nici copilul, că ea nu a făcut tot posibilul. Va face ea tot posibilul? Pe dracu! Nu va mișca un deget. Se va simți captivă într-o relație în care tu o ții cu forța, și te va urî pentru asta. Nu va încerca să repare o relație în care se simte prizonier, din contră, va încerca și mai mult să plece de acolo.
Va începe să-ți scoată în evidență toate defectele pe care le ai și pe care nu ai știut vreodată că le ai. Din orice mic rahat pe care îl faci, ea va face o mare dramă, își va expune trauma trăită lângă tine tuturor cunoscuților. De ce? Ca atunci când, într-un final, va pleca, tu să fii personajul negativ în ochii tuturor. Ca atunci când va pleca, toată lumea să îi înțeleagă decizia.
Să creadă toți că, da, era imposibil de trăit alături de tine. Chiar nu avea altă soluție decât să te părăsească. Și dacă ai impresia că din situația asta mai ai cale de întoarcere, te minți singur. Felicitări, tocmai te-ai transformat din soț, în răpitor. Dacă ea își dorea să fie lângă tine de dragul copilului, era și fără să-i spui tu. Deșteptule!
16 comentarii la „Gândește-te la copil. Chiar vrei să crească fără tată?”
Foarte bun articolul. Felicitări! Ai deschis un subiect foarte sensibil. Iti inteleg foarte bine logica cu care ai formulat concluziile in aceasta privință. Dar vezi tu, sa spui ca ea a crezut acum cativa ani ca el este persoana potrivita pentru a face un copil (ceea ce suna foarte egoist) si acum drăguța de ea consideră că nu mai este si nu trebuie sa mai aiba bătăi de cap cu nefericitul, nu este chiar in regulă. Iti vorbesc aici in cunostinta de cauză. Dragostea mamei pentru copilul ei trebuie sa includă si prezența tatălui in familie chiar dacă preanevinovata mamă nu mai este atrasă in momentul respectiv de tatăl copilului. Te întrebi de ce sa fie ea ,,condamnată,, la nefericire toata viata pentru traiul împreună cu soțul nedorit acum. Nu zice nimeni ca in ziua de astazi trebuie sa fie condamnat cineva la nefericire. Vreau doar sa spun ca in toata povestea asta nu există responsabilitatea mamei. Acum nu il mai doresc, deci il înlătur pe tatăl copilului. Foarte simplu. Ca la Pro Tv sau Oprah. Ce mama naibii, trebuie sa fim maximum de fericite fetelor. Iresponsabilitatea ăstora care își lasă bărbatul, care este și tatăl copilului, deoarece acum nu mai corespunde cerintelor lor actuale reiese din faptul că ele nu se gandesc la viitorul copilul lor. Se gandesc cu egoism doar la fericirea lor din prezent. Nu se gandesc la dezvoltarea in viitor a copilului lor. Căsnicia nu este un șir nesfârsit de momente fericite. Un copil crescut fără tata in casa nu va fi 100 % in regula. Astăzi este foarte usor sa renunți la orice responsabilitate de dragul fericirii perfecte care este prezentată obsesiv in online sau tv. În final aș vrea sa te intreb ceva. Câte femei care si-au lasat tatăl copilului deoarece el nu mai corespunde, sunt fericite?
Mișu, nu am spus că sunt de acord cu asta. Spun că asta se întâmplă. Și nu sunt de acord nici cu tine. Nu e mai bine să stea tatăl în casă cât timp relația e de rahat. Ai idee câți oameni sunt azi la psiholog cu sechele din copilărie, copilărie în care au avut parte și de tată și de mamă?
Faptul că tu stai în casa aia nu-i garantează copilului tău nici un rahat. Conteaza dinamica din relatie, conteaza daca acel copil are ceva de invatat de la voi. Crezi că e cazul in relatiile astea?
Si da, desi stiu multe femei in situatia asta, nu stiu nici una fericita, dar asta tot nu le face sa se intoarca la fostii soti. Tie ce-ti spune asta?
Ai un articol foarte bun despre cum in estul Europei femeile si-au pastrat feminitatea pentru ca acolo inca exista barbati…dar in est familiile sunt mult mai stabile decat in vest si sunt statistici ca ~ 95% sunt relativ disfunctionale. Acum, coroborat si cu un alt articol in care spui ca te plictisesti de aceeasi femeie la un moment dat (efectul Coolidge), la ce mama naibii sa te mai insori si sa ti de o familie unde sunt si copii?!
Cunosti familii ce tin o viata, cu relatii fericite in sensul prezentat mai sus…?
Mai facem copii in familii sau pentru o viata fericita, pe unde apucam?
Care este opinia ta – in lumina celor de mai sus – despre ce parcurs sa alegem in viata?
Parerea mea este sa iti faci viata ta si sa lasi statisticile, ca atunci cand vei fi pe patul de moarte si e gol in jurul tau, nu poti da vina pe niste statistici.
Mulți din care intră în relații sau căsnicii dau bir cu fugiții când văd că viața în doi nu e așa de minunată ca în filme Că lasă copilul/copiii fără celălalt părinte biologic nu mai are importanță. Importantă e fericirea adultului. Pe care o va căuta toată viața, de altfel…
Pe scurt as putea spune, daca un barbat lasa femeia cu un copil este un mare magar iresposabil ( doar cum sa faca el ce isi doreste), pe cand daca ea pleaca e normal, doar merita sa fie fericita si independenta un dobitoc nu ar trebui sa-i stea in cale chiar daca are un copil…
Flavio, nu am spus ca e o gandire corecta. Doar ca multi ati folosit argumentul asta si la majoritatea nu a functionat. Articolul e despre de ce nu a functionat.
Asa este cum spui tu, până la un punct. Dar mama ar trebui sa isi iubească copilul si sa puna mai presus interesul acestuia fata de al ei. Ok. De acord. Cum sa stea preacinstita cu un măgar care nu a știut să fie armăsarul vieții ei – tot timpul vieții ei – ci doar cand l-a conceput? Nu spune nimeni ca trebuie sa stea doi adulți in aceeasi casă doar de dragul copilului. Vreau sa spun ca responsabilitatea fata de copil a femeii care își lasă sotul doar pentru ca ea nu mai este atrasă de acesta, este zero fata de orice persoana, inclusiv fata de copil ei. Asa cum spui tu femeile sunt persoane emotionale, care acum spun ca te iubesc si peste cinci minute iti spun ca te urăsc. Si bărbatul trebuie sa accepte rahaturile astea. Având în vedere acestea, in ce atmosfera creste un copil, in special un băiat fara tata acasă? Si te rog sa vezi si cati adolescenți se duc la psiholog pentru ca părinții s-au despărtit. Eu cred ca sunt mult mai multi decat cei care au avut ambii părinți împreună. Repet, casnicia nu este un șir nesfârsit de momente fericite.
Bun, deci ea ar trebui sa stea in acea relatie unde se simte nefericita, practic sa isi sacrifice viata, pentru ce? Ca sansele ca cel mic sa ramana cu sechele sa fie mai mici, desi nu cu mult mai mici? Ma scuzi, dar pentru mine nu se merita. Sarind peste ce credem noi, ele gandesc altfel. Se asteapta sa isi gaseasca pe altcineva, care il va creste pe cel mic ca pe propriul copil, deci teoretic, va avea cine sa il invete pe copil sa fie barbat. Cat timp, tu iti faci datoria de tata cand te vezi cu el, iar tatal vitreg e un om ok, si atmosfera din casa e ok, copilul creste foarte bine. Invata cate ceva de la toti.
Practic, foarte rar se intampla asta. Dar ele prefera sa isi asume riscul, decat sa mai stea cu tine. Ce zice asta despre cat de mult isi doresc ele sa fie cu tine? (Ca ai uitat sa raspunzi la asta prima data)
Va salut,
Trec printr-o situatie asemanatoare, avem o fetita impreuna, ceea ce fac acum este sa ma focusez pe mine si pe fetita mea, sa fiu tatal care ii arata ca o iubeste si ca sunt acolo pt ea…da i-am acordat sotiei mele ce a vrut, divortul si sa stiti ca nu o urasc, chiar imi doresc sa fie fericita si sanatoasa ..dar sa stiti ca doare al draqului de tare sa fi un asa zis tata de Duminica…
Salut. Te cred ca doare. Nu am spus ca e usor, nu am spus ca e corect, am spus doar ca asa se intampla, ca asa gandesc ele.
Foarte bine ca te focusezi pe tine si foarte bine ca i-ai dat spatiul cerut de ea. La un moment dat, vei vedea ca atitudinea asta e cea mai buna, ori prin faptul ca se va intoarce, ori prin faptul ca vei iesi din divort respectandu-te pe tine si cu cat mai putine sechele, si vei fi capabil de o relatie normala cu altcineva.
Femeia e volatila, dinamiteaza familia pentru a-si satisface nevoile emotionale. Asta nu e insa un motiv pentru care sa ramana copilul fara tata. El trebuie sa ramana in viata copilului cu un program 50%-50% daca se poate si femeia nu e atat de dusa incat sa resptrictioneze accesul la copil.
Copilul are nevoie de tata mai ales pentru disciplina, ambitie si caracter. Altfel baietii crescuti de mame singure devin puscariasi si fetele traseiste.
Aici ar trebui spus ceva: blogul ar trebui impartit in „treci peste divort” fara copii vs cu copii.
Cine are si-i iubeste, stie. Multe din frici de aici pornesc, altfel doar cu o femeie-i mai simplu.
Viata ofera surprize socante. Un personaj de sex feminin pozeaza din start in profamilista convinsa si doritoare de copii cu o naturalete dezarmanta. Apoi dupa casatorie si nasterea copilului incepe sa considere ca a bifat ce era de bifat si sa baloseasca dupa ce au altii si ce au facut altii si sa se vaite cercului de cunoscuti si „confidentului”. Socul vine cand anunta senin ca ea vrea sa divorteze dupa ce a facut bilantul si nu a iesit actul de proprietate al casei ( mai exact contractul de credit la banca pentru ca nu reuseste sa faca distinctia intre contractul de inchiriere al locuintei si contractul de inchiriere pe 30 de ani facut cu banca). Pasaricile astea lovite in jurul varstei de 40 de asa zisa criza, cad in extrema negarii ideii de familie, dublata de increderea indusa de un putzetar pe post de confident ca singura va razbi prin provocarile vietii. Socant este ca il vad pe putzetar pe post de tata si respectivul este un bondar libidinos care are tot timpul sa ameteasca online tot felul de frustrate fara a-si asuma ceva mai serios decat locuitul cu mami la 40+ si sex ocazional cu cate una din ametitele prostite. Ok, purtoatoarea de estrogen trebuie emotionata permanent, gadilata si complimentata , dar ar trebui sa si manifeste afectiune si nu doar sa verse reprosuri. Daca vrea gadilici si fluturasi si nu primeste in doza dorita, sa plece tata, nu sa caute emotii la tot felul de hoitari neispraviti / neterminati care sunt maestrii ai distrugerii si sunt neasumati in relatiile pe care cica le au. Iresponsabilitatea crizatei la 40+ e maxima in privinta copilului care este doar un accesoriu, o bifa. Exemplarele astea nu merita maternitatea. Daca nu au primit jucarii de la mamica lor cand au fost mici, nu trebuie sa-si condamne odrasla la o copilarie dezechilibrata pentru ca deficitul hormonal si frustrarile personale o devasteaza. Nu curge lapte si miere tot timpul, dar intr-o familie in care este un copil trebuie sa dialoghezi si sa depui eforturi atunci cand apar provocari, nu sa cauti validari in zone obscure si sa consideri divortul ca solutia izbavitoare iar crescutul copilui intr-un mediu dominat de estrogen si frustrari ca fiind solutia fericirii personale. Ironic e ca putzetarul nu are de gand sa-si complice viata cu o crizata cu un copil aflat in zona prepubertatii. Going to nowhere at the maximum speed!
16 comentarii la „Gândește-te la copil. Chiar vrei să crească fără tată?”
Foarte bun articolul. Felicitări! Ai deschis un subiect foarte sensibil. Iti inteleg foarte bine logica cu care ai formulat concluziile in aceasta privință. Dar vezi tu, sa spui ca ea a crezut acum cativa ani ca el este persoana potrivita pentru a face un copil (ceea ce suna foarte egoist) si acum drăguța de ea consideră că nu mai este si nu trebuie sa mai aiba bătăi de cap cu nefericitul, nu este chiar in regulă. Iti vorbesc aici in cunostinta de cauză. Dragostea mamei pentru copilul ei trebuie sa includă si prezența tatălui in familie chiar dacă preanevinovata mamă nu mai este atrasă in momentul respectiv de tatăl copilului. Te întrebi de ce sa fie ea ,,condamnată,, la nefericire toata viata pentru traiul împreună cu soțul nedorit acum. Nu zice nimeni ca in ziua de astazi trebuie sa fie condamnat cineva la nefericire. Vreau doar sa spun ca in toata povestea asta nu există responsabilitatea mamei. Acum nu il mai doresc, deci il înlătur pe tatăl copilului. Foarte simplu. Ca la Pro Tv sau Oprah. Ce mama naibii, trebuie sa fim maximum de fericite fetelor. Iresponsabilitatea ăstora care își lasă bărbatul, care este și tatăl copilului, deoarece acum nu mai corespunde cerintelor lor actuale reiese din faptul că ele nu se gandesc la viitorul copilul lor. Se gandesc cu egoism doar la fericirea lor din prezent. Nu se gandesc la dezvoltarea in viitor a copilului lor. Căsnicia nu este un șir nesfârsit de momente fericite. Un copil crescut fără tata in casa nu va fi 100 % in regula. Astăzi este foarte usor sa renunți la orice responsabilitate de dragul fericirii perfecte care este prezentată obsesiv in online sau tv. În final aș vrea sa te intreb ceva. Câte femei care si-au lasat tatăl copilului deoarece el nu mai corespunde, sunt fericite?
Mișu, nu am spus că sunt de acord cu asta. Spun că asta se întâmplă. Și nu sunt de acord nici cu tine. Nu e mai bine să stea tatăl în casă cât timp relația e de rahat. Ai idee câți oameni sunt azi la psiholog cu sechele din copilărie, copilărie în care au avut parte și de tată și de mamă?
Faptul că tu stai în casa aia nu-i garantează copilului tău nici un rahat. Conteaza dinamica din relatie, conteaza daca acel copil are ceva de invatat de la voi. Crezi că e cazul in relatiile astea?
Si da, desi stiu multe femei in situatia asta, nu stiu nici una fericita, dar asta tot nu le face sa se intoarca la fostii soti. Tie ce-ti spune asta?
Ai un articol foarte bun despre cum in estul Europei femeile si-au pastrat feminitatea pentru ca acolo inca exista barbati…dar in est familiile sunt mult mai stabile decat in vest si sunt statistici ca ~ 95% sunt relativ disfunctionale. Acum, coroborat si cu un alt articol in care spui ca te plictisesti de aceeasi femeie la un moment dat (efectul Coolidge), la ce mama naibii sa te mai insori si sa ti de o familie unde sunt si copii?!
Cunosti familii ce tin o viata, cu relatii fericite in sensul prezentat mai sus…?
Mai facem copii in familii sau pentru o viata fericita, pe unde apucam?
Care este opinia ta – in lumina celor de mai sus – despre ce parcurs sa alegem in viata?
Parerea mea este sa iti faci viata ta si sa lasi statisticile, ca atunci cand vei fi pe patul de moarte si e gol in jurul tau, nu poti da vina pe niste statistici.
Pai asta e intrebarea, cand e gol?
Mulți din care intră în relații sau căsnicii dau bir cu fugiții când văd că viața în doi nu e așa de minunată ca în filme Că lasă copilul/copiii fără celălalt părinte biologic nu mai are importanță. Importantă e fericirea adultului. Pe care o va căuta toată viața, de altfel…
Pe scurt as putea spune, daca un barbat lasa femeia cu un copil este un mare magar iresposabil ( doar cum sa faca el ce isi doreste), pe cand daca ea pleaca e normal, doar merita sa fie fericita si independenta un dobitoc nu ar trebui sa-i stea in cale chiar daca are un copil…
Flavio, nu am spus ca e o gandire corecta. Doar ca multi ati folosit argumentul asta si la majoritatea nu a functionat. Articolul e despre de ce nu a functionat.
Asa este cum spui tu, până la un punct. Dar mama ar trebui sa isi iubească copilul si sa puna mai presus interesul acestuia fata de al ei. Ok. De acord. Cum sa stea preacinstita cu un măgar care nu a știut să fie armăsarul vieții ei – tot timpul vieții ei – ci doar cand l-a conceput? Nu spune nimeni ca trebuie sa stea doi adulți in aceeasi casă doar de dragul copilului. Vreau sa spun ca responsabilitatea fata de copil a femeii care își lasă sotul doar pentru ca ea nu mai este atrasă de acesta, este zero fata de orice persoana, inclusiv fata de copil ei. Asa cum spui tu femeile sunt persoane emotionale, care acum spun ca te iubesc si peste cinci minute iti spun ca te urăsc. Si bărbatul trebuie sa accepte rahaturile astea. Având în vedere acestea, in ce atmosfera creste un copil, in special un băiat fara tata acasă? Si te rog sa vezi si cati adolescenți se duc la psiholog pentru ca părinții s-au despărtit. Eu cred ca sunt mult mai multi decat cei care au avut ambii părinți împreună. Repet, casnicia nu este un șir nesfârsit de momente fericite.
Bun, deci ea ar trebui sa stea in acea relatie unde se simte nefericita, practic sa isi sacrifice viata, pentru ce? Ca sansele ca cel mic sa ramana cu sechele sa fie mai mici, desi nu cu mult mai mici? Ma scuzi, dar pentru mine nu se merita. Sarind peste ce credem noi, ele gandesc altfel. Se asteapta sa isi gaseasca pe altcineva, care il va creste pe cel mic ca pe propriul copil, deci teoretic, va avea cine sa il invete pe copil sa fie barbat. Cat timp, tu iti faci datoria de tata cand te vezi cu el, iar tatal vitreg e un om ok, si atmosfera din casa e ok, copilul creste foarte bine. Invata cate ceva de la toti.
Practic, foarte rar se intampla asta. Dar ele prefera sa isi asume riscul, decat sa mai stea cu tine. Ce zice asta despre cat de mult isi doresc ele sa fie cu tine? (Ca ai uitat sa raspunzi la asta prima data)
Va salut,
Trec printr-o situatie asemanatoare, avem o fetita impreuna, ceea ce fac acum este sa ma focusez pe mine si pe fetita mea, sa fiu tatal care ii arata ca o iubeste si ca sunt acolo pt ea…da i-am acordat sotiei mele ce a vrut, divortul si sa stiti ca nu o urasc, chiar imi doresc sa fie fericita si sanatoasa ..dar sa stiti ca doare al draqului de tare sa fi un asa zis tata de Duminica…
Salut. Te cred ca doare. Nu am spus ca e usor, nu am spus ca e corect, am spus doar ca asa se intampla, ca asa gandesc ele.
Foarte bine ca te focusezi pe tine si foarte bine ca i-ai dat spatiul cerut de ea. La un moment dat, vei vedea ca atitudinea asta e cea mai buna, ori prin faptul ca se va intoarce, ori prin faptul ca vei iesi din divort respectandu-te pe tine si cu cat mai putine sechele, si vei fi capabil de o relatie normala cu altcineva.
Femeia e volatila, dinamiteaza familia pentru a-si satisface nevoile emotionale. Asta nu e insa un motiv pentru care sa ramana copilul fara tata. El trebuie sa ramana in viata copilului cu un program 50%-50% daca se poate si femeia nu e atat de dusa incat sa resptrictioneze accesul la copil.
Copilul are nevoie de tata mai ales pentru disciplina, ambitie si caracter. Altfel baietii crescuti de mame singure devin puscariasi si fetele traseiste.
Aici ar trebui spus ceva: blogul ar trebui impartit in „treci peste divort” fara copii vs cu copii.
Cine are si-i iubeste, stie. Multe din frici de aici pornesc, altfel doar cu o femeie-i mai simplu.
Viata ofera surprize socante. Un personaj de sex feminin pozeaza din start in profamilista convinsa si doritoare de copii cu o naturalete dezarmanta. Apoi dupa casatorie si nasterea copilului incepe sa considere ca a bifat ce era de bifat si sa baloseasca dupa ce au altii si ce au facut altii si sa se vaite cercului de cunoscuti si „confidentului”. Socul vine cand anunta senin ca ea vrea sa divorteze dupa ce a facut bilantul si nu a iesit actul de proprietate al casei ( mai exact contractul de credit la banca pentru ca nu reuseste sa faca distinctia intre contractul de inchiriere al locuintei si contractul de inchiriere pe 30 de ani facut cu banca). Pasaricile astea lovite in jurul varstei de 40 de asa zisa criza, cad in extrema negarii ideii de familie, dublata de increderea indusa de un putzetar pe post de confident ca singura va razbi prin provocarile vietii. Socant este ca il vad pe putzetar pe post de tata si respectivul este un bondar libidinos care are tot timpul sa ameteasca online tot felul de frustrate fara a-si asuma ceva mai serios decat locuitul cu mami la 40+ si sex ocazional cu cate una din ametitele prostite. Ok, purtoatoarea de estrogen trebuie emotionata permanent, gadilata si complimentata , dar ar trebui sa si manifeste afectiune si nu doar sa verse reprosuri. Daca vrea gadilici si fluturasi si nu primeste in doza dorita, sa plece tata, nu sa caute emotii la tot felul de hoitari neispraviti / neterminati care sunt maestrii ai distrugerii si sunt neasumati in relatiile pe care cica le au. Iresponsabilitatea crizatei la 40+ e maxima in privinta copilului care este doar un accesoriu, o bifa. Exemplarele astea nu merita maternitatea. Daca nu au primit jucarii de la mamica lor cand au fost mici, nu trebuie sa-si condamne odrasla la o copilarie dezechilibrata pentru ca deficitul hormonal si frustrarile personale o devasteaza. Nu curge lapte si miere tot timpul, dar intr-o familie in care este un copil trebuie sa dialoghezi si sa depui eforturi atunci cand apar provocari, nu sa cauti validari in zone obscure si sa consideri divortul ca solutia izbavitoare iar crescutul copilui intr-un mediu dominat de estrogen si frustrari ca fiind solutia fericirii personale. Ironic e ca putzetarul nu are de gand sa-si complice viata cu o crizata cu un copil aflat in zona prepubertatii. Going to nowhere at the maximum speed!
Bun…asta pare reteta generala…