Fii bărbat!Status quo

O despărțire adevărată te ia prin surprindere

o despărțire adevărată te ia prin surprindere, treci peste divorț
Și aici nu vorbesc de despărțirea în sine. De cele mai multe ori, simți de luni de zile că ceva e în neregulă în relația voastră. Simți că ea nu te mai iubește așa cum te iubea cândva. Dar momentul în care se întâmplă efectiv despărțirea chiar te ia prin surprindere, pentru că, după părerea multor bărbați, despărțirile ar trebui să apară după certuri în cuplu.
Și da, apar multe despărțiri după certuri, dar majoritatea nu sunt serioase, și se poate ajunge la împăcare. Da, sunt și femei care preferă să provoace o ceartă ca să se poată despărți de tine, sau se folosesc de o ceartă pentru a spune adio, atunci când sunt hotărâte de ceva timp că își doresc acea despărțire.
Dar dacă relația a fost una de durată, iar ea mai are un minim de respect pentru tine, despărțirea te va lua prin surprindere. Pentru că se va întâmpla într-o zi liniștită, calmă, o zi în care nimic nu prevestește ce va urma. Stați liniștiți și vă beți cafeaua într-o dimineață frumoasă de duminică, după care o auzi pe ea că spune minunata replică ”trebuie să vorbim ceva”.
Nu te mai scărpina nedumerit în cap întrebându-te ce a apucat-o pe nebună, că îți explic eu imediat. De fapt, nu a apucat-o nimic în dimineața aceea, a apucat-o cu multe luni în urmă. Acum doar s-au aliniat planetele și e timpul să afli și tu. Momentul despărțirii nu e momentul în care ea a răbufnit și nu mai rezistă în acea relație, e momentul în care probabilitatea ca tu să reacționezi bine la ce are ea de spus, este cea mai mare. Deci momentul e foarte bine ales.
Pentru că așa cum am mai spus pe site-ul ăsta deja, despărțirea nu este o negociere, este o înștiințare. Ea nu este acolo ca să găsiți împreună o soluție la problema voastră. Ea a luat deja o hotărâre, iar acela este momentul în care tu ești înștiințat de hotărâre.
Deci va alege un moment în care tu ești liniștit, în speranța că nu se va transforma totul într-un circ, un moment în care nu mai este nimeni cunoscut în jur ca să asiste la conversația voastră. Iar dacă sunt totuși cunoscuți în jur, e vorba de prietenele ei, nu de prietenii tăi. Dacă sunt străini în jur, e bine, pentru că așa vei fi mult mai reținut în a transforma totul într-un scandal.
Și după ce s-a chinuit atât de mult să aleagă momentul și locul perfect pentru o despărțire fără scandal, chiar crezi că motivele pe care ți le spune sunt cele reale? Sau sunt unele care te vor face să te împaci mai ușor cu situația, motive pe care nu le poți contrazice, pe care nu vei începe să le dezbați, motive la care e mai greu să promiți că te schimbi/ nu se mai întâmplă?
De asta spun mereu că atunci când o femeie vrea să se despartă de tine, acceptă despărțirea și pleacă de acolo cât mai repede, fără dezbateri, fără negocieri, fără plâns. Doar cu demnitate.

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

4 comentarii la „O despărțire adevărată te ia prin surprindere

  1. Ar fi interesanta parerea ta privitor la criza varstei mijlocii la femei (35-45 de ani), de multe ori o schimba fundamental, devine de nerecunoscut, ia decizii radicale si devastatoare pentru familie…

Dă-i un răspuns lui Nimeni Anulează răspunsul