Când nu creștem în familii normale, visăm la familii normale

La inceput a fost totul ok, totul roz într-un cuvânt. Dupa ce s-a nascut baiețelul nostru, am fost destul de matur sa-mi întrețin familia și copilul la vârsta cam frageda si netrecut prin aceasta viață.

Dupa un timp am ales sa plec în Germania la munca sa pot oferi familiei mele un trai si o viata mai buna, totul a fost ok până am plecat.

Dupa mai puțin de o luna de zile femeia a început sa se manifeste urât față de mine si era ușor influențată de mama ei, voiau bani bani si numai bani, sumele pe care le trimiteam nu erau de ajuns niciodata si ieșeam la cearta. La scurt timp dupa ce nu i-am mai pus bani mi-a dat poze cu un baiat care era cu ea de gât.

Acum in prezent ea are cu acel baiat un an împreuna, mi-a cerut sa ne împacam înapoi dupa ce aventurile lor au luat sfârșit așa spune ea ca au luat, dar nu cred. 

Ea înca se gândește la el și știu ca îl iubește. El are nevasta și doi copii, și ea tot a continuat sa fie cu el. 

Acum ea e cu mine și familia mea, mi-a cerut sa o iert pentru ce a facut dar am rețineri, nervi, neîncredere, ma simt debusolat.

Întrebarea mea e, ce e de facut in cazul meu? Ca de iubit nu o mai iubesc doar țin la ea ca o prietena și ca e mama la copilul meu.

Pe lângă mesajul de mai sus, Marcel de astăzi a completat și un formular de unde am aflat mai multe date. Atât Marcel, cât și mama copilului lui sunt foarte tineri. Ea este extrem de tânără pentru a fi mamă, ilegal de tânără. De asemenea, ambii vin din familii unde părinții au divorțat, deci probabil că nu au avut niște modele foarte bune în a crea o familie.

Și uite așa, crescând doar cu unul dintre părinți, nu ne dorim nimic altceva decât o familie normală, așa cum vedem la televizor, așa cum vedem la prietenii noștri, așa cum vedem peste tot. Și ce facem? Ne promitem că noi nu vom ajunge niciodată în situația asta, că vom avea familia aceea fericită pe care părinții noștri nu ne-au oferit-o niciodată.

Teoretic, nu ar fi nimic rău până acum, doar că practica ne omoară. Pentru că ajungem la vârsta la care ne facem relații habar n-având ce înseamnă o relație. Suntem atât de disperați să ne creem familia pe care ne-o dorim din copilărie că ajungem să facem casă cu prima femeie care ne iese în cale. 

În mod normal, dacă am fi avut o familie sănătoasă în care să creștem, am compara relația noastră cu cea a părinților noștri. Am vedea, de exemplu, că ea nu prea se încadrează la tipul de femeie cu care tu știi că poți întemeia o familie, așa că zici pas și treci mai departe până găsești o femeie care să semene cu ce îți dorești.

Dar când creștem doar cu mama, trăim cu impresia că familia s-a despărțit doar pentru că tatăl e un nesimțit și a plecat de acasă, v-a lăsat să vă descurcați singuri. Ajungi să crezi că pentru o relație sănătoasă e nevoie doar ca tatăl să nu plece de acasă, să stea lângă familie. Nu contează cu cine faci nuntă, cu cine faci un copil, tu vei sta acolo, vei întreține familia, iar totul va fi roz!

Doar că viața are un mod foarte cinic de a-ți arăta că ești prost și vei descoperi foarte repede că ai omis un lucru. Părinții tăi s-au despărțit pentru că, probabil, nu s-au potrivit. Și viața îți arată asta în momentul în care te trezești și tu într-o relație cu o persoană nepotrivită. 

Pentru că dacă te întrebam acum câțiva ani ce fel de femeie cauți Marcele, nu cred că îmi spuneai că speri să întâlnești o femeie care te ceartă că nu-i trimiți destui bani, iar când nu-i mai trimiți deloc, îți trimite poze cu înlocuitorul tău.

Dar când pleci la drum în viață fiind disperat să ai o familie și promițându-ți ție însuți că tu nu vei părăsi familia așa cum a făcut tatăl tău, ajungi să ai un singur criteriu în alegerea viitoarei partenere, dacă are un vagin sau nu.

Ce rost are să aștepți să vezi dacă vă și potriviți? Ce rost are să observi dacă ea e matură sau nu? Ce rost are Marcele să aștepți să termine și ea clasa a 10-a înainte să rămână însărcinată? Tu vrei familie și faci orice pentru asta. 

Lasă, că mai departe, știi tu ce ai de făcut. Te apuci să muncești din răsputeri să oferi familiei tale un trai mai bun, nu cum a făcut tatăl tău. Ceea ce nu e deloc greșit dacă soția ta ar avea și alte calități în afară de a fi femeie.

Puși în situații ca cea a lui Marcel de mai sus, bărbații ca el vor face tot posibilul să salveze relația. Vor ierta infidelitatea, vor trece peste propria mândrie sau respect de sine, vor deveni cârpe de șters în fața femeilor din viața lor. Orice, numai să nu simtă iar traumele din copilărie și gustul abandonului.

Pe termen lung e și mai nasol, ori li se dă un șut în fund de către neveste, ori ajung să-și crească copiii într-o relație atât de toxică încât și acei copiii vor ajunge, la rândul lor, să creeze relații toxice mai târziu.

Și acum, să-i răspund lui Marcel. Cum adică ții la ea ca la o prietenă? Tu câte prietene care te înșeală și îți trimit poze cu înlocuitorul tău ai? Vezi că ai o problemă cu stima de sine.

Și normal că se gândește la el, probabil că el nu e genul care accepta rahaturile pe care le-ai acceptat tu. Și apropo, de ce contează că el e căsătorit și are copii? A contat asta pentru ea? Și ea avea copil cu tine și nu a încurcat-o cu nimic atunci când a vrut să înșele.

Da, contează asta atunci când ne gândim că pentru el, mama copilului tău a fost doar o distracție, după care i-a dat papucii și acum ea s-a întors la tine. Până când? Până găsește pe altul sau până o primește amantul înapoi. Că doar nu crezi că se va îndrăgosti de tine, cel care știe că a fost înșelat și totuși a iertat-o.

Poți să o ierți și să speri că ea nu va mai face niciodată ceea ce a făcut deja, sau poți să-ți cauți o femeie care chiar merită să faci o familie cu ea, știi tu, să aibă mai multe calități decât existența vaginului. Poate ai șansa ca băiatul să rămână la tine și să-i arăți mai târziu cum ar trebui să arate o familie sănătoasă.