Da, titlurile de genul ăsta se numesc clickbait și sunt făcute să te atragă. Din păcate, nu există o formulă magică pentru a câștiga încredere în tine. Nu ar fi fost mișto să existe o listă cu 7 chestii de făcut într-o după amiază de duminică, iar luni dimineață să intri la job ca James Bond? Super! Te mai las puțin, poate realizezi singur că visezi.
Încrederea în tine nu o câștigi într-o joi seara după serviciu, nu apare din întâmplare, iar cei care o au, nu au căpătat-o pentru că “sunt norocoși”. Și sincer vorbind, încrederea în sine nici nu are o definiție exactă și este un concept destul se complicat.
De ce? Păi un jucător de fotbal de liga a doua are încredere în sine când joacă împotriva unei echipe de liga a treia și vede ca pierdut din start un meci contra unei echipe de liga întâi. Putem spune despre el că are încredere în sine? Nu știu.
Ne complicăm și mai mult dacă ne gândim că cel mai bun jucător de fotbal din lume are o încredere imensă în el când intră pe teren, iar după meci se bâlbâie și roșește când vorbește cu o femeie frumoasă. De ce? Pentru că încrederea în sine este credința că putem realiza ceea ce ne-am propus să realizăm. Și asta vine din două direcții: din repetiție sau din valoarea noastră ca oameni. Sună complicat? Este!
Jucătorul nostru de fotbal are multe meciuri jucate și câștigate și e normal să aibă încredere în el, cât timp, statistica spune că va învinge. Dar e posibil să considere că femeia frumoasă cu care vorbește după meci ar fi peste nivelul lui, nu simte că merită să vorbească cu o asemenea femeie și de aici apar problemele pentru el.
Ca să nu mai complic lucrurile, revenim la tine. Ca bărbat divorțat, te interesează cum să capeți încredere în tine că vei trece cu bine peste divorț, asta putând însemna când vei reveni la normal, sau când vei găsi pe altcineva, sau când vei întemeia o nouă familie. Răspunsul este simplu: mai târziu, durează!
Dacă ai fi la al cincilea divorț și de fiecare dată ți-a fost relativ simplu să îți refaci viața, atunci da, vei avea încredere în tine că îți vei reface viața. Dacă înainte de căsătorie ți-au trecut o sută de femei prin pat, atunci da, astăzi ai încredere în tine pentru că știi că e simplu să găsești pe cineva. Dacă totuși nu e cazul tău, atunci mai ai de așteptat.
Dacă vrei încredere în tine să vorbești cu tipa de care îți place, va trebui să vorbești cu multe tipe care îți plac. Încrederea vine din repetiție. Dacă ai iniția conversații cu o sută de femei frumoase, când vei ajunge la a o suta femeie vei vedea că ești plin de încredere în tine pentru că ai mai făcut-o de nouăzeci și nouă de ori înainte și nu ai murit din asta.
Cum spuneam mai sus, încrederea mai vine și din valoarea ta ca om. Dacă în adâncul tău chiar crezi că femeia aceea ar fi norocoasă să fie cu tine, asta pentru că tu ești cu adevărat genul de om pe care îl caută femeile, atunci vei avea încredere în tine când te vei duce să faci cunoștință cu ea. Dacă ai succes în carieră, arăți bine, ai grijă de corpul tău, și ai un comportament masculin, e normal să nu ai griji că vei găsi pe cineva să ia locul fostei soții.
Ce e de făcut? Va trebui să exersezi. Dacă te interesează să prinzi încredere în interacțiunea cu femeile, va trebui să interacționezi cu multe femei. Dacă vrei încredere în tine la job, va trebui să ieși din zona ta de confort, să faci chestiile acelea de care te-ai ferit, iar după ce vei întâlni succesul, vei prinde încredere în tine.
Vrei încredere în tine ca bărbat? Învață să îți susții convingerile în fața altora și nu ceda când lucrurile devin grele. Învață să fii masculin și după ce masculinitatea îți va fi testată de câteva ori, vei prinde încredere în tine. În același timp, dezvoltă-te ca om și vei căpăta încredere în tine.Dacă vei simți că meriți ceva, nu te vei îndoi de capacitatea ta de a obține acel ceva.
Cât durează asta? Uneori ani. Știu că nu e ceea ce vrei să auzi, dar unele chestii pot dura ani. Norocul tău este că ăsta nu e un joc de totul sau nimic. Încrederea în sine nu e ceva ce ori ai, ori nu ai. Vei prinde din ce în ce mai multă încredere în tine, pe măsură ce vei progresa.
Un alt lucru bun e că sunt tot felul de trucuri care să te ajute să prinzi încredere, și le vom lua pe rând, dar asta nu înseamnă că nu va trebui să faci lucrurile care te sperie.
În ceea ce privește femeile, ai nevoie de încredere în tine ca să le cucerești, dar prinzi încredere abia după ce ai cucerit câteva. Știu că viața nu e dreaptă, dar la început va trebui să te prefaci.
Chiar dacă îți tremură și sufletul în tine, va trebui să te duci la ele ca și cum ai fi James Bond. Nu te vei simți James Bond, multe femei se vor prinde că minți, dar unele te vor crede, și fiecare reușită îți va consolida în tine credința că se poate, până nu va trebui să te mai prefaci.
Cât despre speakeri motivaționali, sunt buni ca și impuls să te duci să îți depășești limitele, dar nu vei reuși de pe canapea. Dacă urmărești video-uri motivaționale, îți va fi mai ușor să te duci să vorbești cu femeia de care îți place, dar încrederea nu va veni de la filmul respectiv. Va veni abia după ce ți-ai depășit zona de confort. Exact cum sfaturile mele sunt inutile dacă nu le pui în practică.
Concluzia? Video-urile ajută, citatele inspiraționale ajută, micile trucuri ajută, să simulezi încrederea ajută. Dar golul din stomac dispare cu muncă și curaj și poate dura ani. Dacă încă mai simți că nu ești destul de bun, atunci nu ai ajuns la destinație. Continuă!
Un comentariu la „Cum să prinzi încredere în tine în n-șpe pași simpli?”
https://www.youtube.com/watch?v=5ElAtcUjOi0&t=179s