Înainte să ieși pe ușa aceea, iart-o! Dar nu uita să ieși pe ușă!
Pe lângă sentimentul acela că ești Iisus Hristos care tocmai a iertat păcatele cuiva, te va ajuta să te vindeci mai repede. Nu câștigi nimic dacă îți plângi de milă, cum nu câștigi nimic dacă îi ceri ei explicații pentru proverbialul cuțit în spate.
A făcut-o pentru că a făcut-o, ce mai contează? A făcut-o pentru că e imatură, pentru că nu pune preț pe loialitate, pentru că nu te iubea destul. Întrebarea asta nu te ajută deloc. Ba din contră, îți va măcina nopțile.
De fapt, ești în situația în care ești din cauza unor serii de greșeli. Ale tale. Începând cu felul în care ți-ai ales persoana cu care să intri într-o relație, continuând cu modul sistematic de a nu lua în calcul semnalele negative pe care le vedeai la ea și finalizând cu comportamentul tău din relația cu ea.
Și da, nu te-ai comportat cum trebuie în relație. De ce? Pentru că până și o femeie imatură, care nu da doi bani pe loialitate, îți va fi fidelă atât timp cât faci ceea ce trebuie în relație și e îndrăgostită până peste cap de tine. Aici nu spun să o copleșești cu cadouri, poezii și serenade. Vom discuta și despre asta. Înseamnă că nu ai fost bărbat adevărat și nu ai lăsat-o pe ea să fie femeie.
Nu trebuie să îi spui ei că o ierți, nu îi datorezi nimic, trebuie doar ca atunci când pleci din fostul vostru cămin conjugal să ai sufletul împăcat. Să știi că e doar un pas din viața ta, pas care îți dă oportunitatea să îți descoperi greșelile și să înveți din ele. Pas care va fi greu, dar din clipe de genul acesta învățăm, clipele acestea ne formează ca oameni.
Greșelile se plătesc, și tu plătești acum pentru greșelile tale, dar dacă nu înveți din ele, le vei repeta și vei ajunge să plătești iar pentru ele. Chiar dacă singurul lucru pe care îl înveți din divorțul tău este cum să îți alegi femeia cu care să intri într-o relație, ai șanse foarte mari să nu mai trăiești niciodată suferința cauzată de infidelitate.
Dacă înveți și cum să te comporți într-o relație, ai șanse mari să ai parte de o relație funcțională, în care chiar să fii fericit.
Ce tot încerc să-ți spun aici e că perioada asta este despre învățare, despre dezvoltare. Nu este despre a arăta cu degetul, a învinovăți și a scoate pe alții vinovați.
Și dacă simți că nu o poți ierta, atunci nu o ierta, dar spune-mi și mie mai târziu dacă toată ura aceea te ajută cu ceva.
Sau poate vrei să ajungi să urăști toate femeile pentru ce ți-a făcut fosta, poate vrei să rămâi cu sechele emoționale și să nu poți avea o relație normală cu următoarea femeie din viața ta pentru că fosta nevastă a făcut ce a făcut. Poate vrei să rămâi un ursuz care se răzbună pe lume pentru ceva peste care el nu e capabil să treacă. Sună ca un plan bun!
Poate te mulțumești cu statutul de bărbat ce nu mai are încredere în femei, dar te asigur că o să mai ai relații cu femei la viața ta. Și ce o să faci atunci? O să ai o relație disfuncțională pentru că nu poți avea încredere în partenerul de viață.
Și după ce ai iertat-o, asigură-te că nu uiți ce ai pățit. Niciodată să nu uiți ce ai pățit! Învață tot ce poți din ce s-a întâmplat. Analizează fosta relație și vezi ce semnale ți-a dat fosta nevastă iar tu le-ai ignorat. Analizează comportamentul ei și ce anume din comportamentul tău a dus la infidelitate.
Și nu uita nimic. Pentru că viața e lungă și e posibil să te mai întâlnești cu aceeași situație. Și dacă faci de două ori aceeași greșeală, atunci e doar vina ta.