Ce ai de făcutFii bărbat!Greșeli

Dacă simți că o vei pierde, ai pierdut-o deja

dacă simți că o vei pierde, ai pierdut-o deja, treci peste divorțCeva se schimbă în sufletul unui bărbat când soția îi spune că nu mai este fericită alături de el. Chiar dacă aceasta este dispusă să mai acorde o șansă relației, de multe ori, relația se schimbă iremediabil. În rău.
Femeile și bărbații comunică diferit. Dacă nu ai citit cartea ”Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus” de Dr. John Grey, ți-o recomand cu plăcere. E bine să știi de ce ai ignorat toate semnalele ei și nu ai realizat că relația se destramă.
Se pare că noi, bărbații, suntem ultimii care realizăm că relația nu e chiar ce ar trebui, că soția nu mai este fericită. Unii realizează asta abia atunci când certurile nu se mai opresc, alții când o văd pe ea constant tristă. Mai sunt și alții, ca mine, care sunt anunțați de soție că nu mai este fericită în relație.
Deși fizic, asta nu înseamnă o despărțire, în 90% din cazuri, acela este momentul când relația s-a terminat. Și s-a terminat prost. Pentru că, de cele mai multe ori, nimic bun nu a rezultat din faptul că relația a atins un impas.
De ce s-a terminat? Pentru că în secunda aceea nu mai ești fericit. Așa cum spuneam la început, ceva se schimbă în sufletul tău. Nimănui nu-i place să recunoască faptul că a eșuat într-o relație, dar dacă soția ta spune că nu e fericită alături de tine, e clar că ai eșuat în acea relație.
Și nu e singura problemă. Cel mai probabil, frica va pune stăpânire pe tine. Frica de a o pierde, frica de a fi singur, frica de a o lua din nou de la capăt. Iar când soția ta îți simte frica, își pierde și ultima fărâmă de atracție pentru tine.
Noi, ca oameni, suntem mult mai bine motivați de frică decât de recompense. Adică frica de un divorț e un stimulent foarte bun. Și ne stimulează să acționăm. Din păcate, ajungem să facem prostii, pentru că nu știm ce avem de făcut să evităm acel divorț.
Iar dacă simțim că o pierdem, am pierdut-o deja. Pentru că nici un bărbat nu a devenit mai puternic sau mai stăpân pe sine în situația asta. În general, toți intrăm într-o panică groaznică. Panică ce nu emană nici încredere în sine, nici masculinitate.
Spune-i frică, spune-i panică sau spune-i disperare, dar tot prostii vei ajunge să faci. Cel mai probabil, nu vei mai lua decizii. O lași pe ea să ia deciziile, poate așa va fi fericită. Asta nu e ceva ce o atrage pe soția ta.
O vei copleși cu complimente. Îi vei spune de 100 de ori pe zi că o iubești. Îi vei da mesaje constant. În fond, asta ai văzut în filmele de la Hollywood, și acolo funcționează. Din păcate, în viața reală nu funcționează așa bine. Nici asta nu e ceva ce o atrage pe soția ta.
Vei ajunge să pui întrebări de genul: ”Acum ești mai fericită?”. Faci asta pentru că ești nesigur pe tine. Faci asta pentru că ai nevoie ca ea să fie fericită pentru a nu mai simți că ai eșuat în relație. Oricum ai spune-o, asta nu e ceva ce o atrage pe soția ta.
Vei veni ca un trist cu flori la ea, de parcă ea e proastă și nu știe de ce i-ai adus flori, sau de ce te porți frumos cu ea. Ce idee genială! Și totuși, dacă poți cumpăra flori și cadouri ca să-ți reatragi soția, de ce și persoanele bogate divorțează? Poți încerca să-i cumperi afecțiunea, dar nici asta nu o va atrage pe soția ta.
Și vei deveni gelos. Da, pentru că simțind-o pe ea că se îndepărtează de tine, nu poți să nu-ți pui întrebări. Iar gelozia nu e nimic altceva decât rezultatul încrederii scăzute în sine. Iar acum, tu nu ai mai deloc încredere în tine, să fim serioși. Oricum ar fi, nici asta nu e o calitate ce o va atrage pe soția ta.
Vei renunța și mai mult la prietenii tăi, la hobbyurile tale, la micile tale plăceri. Toate ca să-i faci pe plac ei. Vei șterge tot ce te face pe tine fericit pentru a-i face ei pe plac. După care, nu vei înțelege de ce ea nu este deloc atrasă de tine. Pentru că nici asta nu o va face pe soția ta să fie atrasă de tine.
Și cu fiecare greșeală pe care o faci, o îndepărtezi și mai mult, până ajungi la divorț. Am trecut prin asta, am simțit frica, disperarea și panica. Am făcut toate greșelile de mai sus, și am văzut deznodământul.
Ce ai de făcut? În primul rând, să te întrebi dacă tu ești fericit. Dacă mai vrei să fii în acea relație. Iar dacă decizi că vrei să o reatragi, măcar nu fă greșelile enumerate mai sus.

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

Un comentariu la „Dacă simți că o vei pierde, ai pierdut-o deja

  1. Mda, fiecare situatie este diferita dar deZnodamantul acelasi, chiar daca vine peste ani! Ca unul patit care si-a recastigat sotia acum multi ani dar acum a recazut in aceeasi oala, pot sa spun un singur lucru – nu merita! Chiar daca se revine la sentimente mai bune e doar o amanare care va costa ani de viata! E greu de reparat sau renovat durabil ceea ce s-a stricat odata.
    Conteaza si de pe ce pozitii repornesti dar conteaza mai ales alegerile tale ulterioare – daca alegi prost vei ajunge tot in impas mai devreme sau mai tarziu. Realitatea e chiar anti- hollywood.

Sunt curios care este părerea ta despre ce am scris în articol. Lasă un comentariu și interacționează cu ceilalți cititori!