Fii bărbat!ÎmpăcareInfidelitate

Nu are rost să stabilești limite în relație după infidelitate

nu are rost să stabilești limite în relație după infidelitate, treci peste divorț
„Salut, in ultimul timp am trecut prin multe probleme, pe scurt am facut nunta acum in septembrie pe data de (nu e important) cu sotia mea, pe care o consideram lumina ochilor mei. A fost o nunta unde m-am implicat mai mult eu ptr ca imi place sa am lucrurile cat mai bine facute. Imediat dupa nunta, tatal meu a murit, am fost terminat, si sunt inca terminat.
Zilele trecute am descoperit cateva poze compromitatoare in legatura cu sotia. In anul 2018 a avut o aventura, zicea ea, cu un coleg de la fostul loc de munca. Nu mi-a dat motive sa cred ca ma putea insela, chiar nu ma gandeam.
Acum intrebarea este, ar putea sa se schimbe ? as putea merge mai departe? (o singura data s-a intamplat chestia cu sotia).
Multumesc.”
Câteodată citesc poveștile voastre și rămân fără cuvinte. Iar asta e una din ele, și sunt pus în postura de a-ți da niște vești nu tocmai bune. Așa că astăzi voi fi puțin mai blând și prefer să te învăț altceva. 
Dar să începem cu întrebările tale. Se poate schimba în bine? Da, dar șansele nu sunt foarte mari, din contră. Gândește-te că nu vorbim aici de următorii 2-3 ani, vorbim de următorii 20-30 de ani, timp în care părerea ei de rău pentru tot ce ți-a făcut poate fi doar o amintire îndepărtată. Și nu vrei să afli că ea nu s-a schimbat deloc atunci când aveți și un copil împreună.
Poți merge mai departe cu relația? Da, poți, dar nu cred că vei fi foarte fericit. Tu nu mai ai încredere în ea, și chiar dacă filmele de Hollywood îți spun că vei putea recăpăta acea încredere, adevărul este că nu va mai fi niciodată la fel.
Dar ce vreau să te învăț astăzi este altceva. Aud foarte des la bărbații care-și iartă soțiile pentru infidelitate ideea de a pune niște limite în relație, după împăcare. Și e o prostie cât ei de mare. De parcă soția nu a știut până acum că nu are voie să te înșele, sunt sigur că vestea a venit ca un șoc pentru ea.
Singura diferență între un popor civilizat și un popor de lumea a treia este puterea poliției. Germanii nu sunt civilizați că așa sunt ei ca nație. Dacă te duci la târguri de Crăciun mai aglomerate sau la spectacole în aer liber vei vedea că fiecare aruncă gunoaiele pe unde apucă. De ce? Pentru că nimeni nu le va face nimic în acea seară.
În tot vestul Europei, gunoiul se colectează selectiv direct din casă. Nu pune nimeni tot gunoiul într-o singură pungă și o aruncă la ghenă, că te văd vecinii, iar dacă te văd ei, ca prin minune, îți vine amendă acasă, și de multe ori, vine la pachet cu o recompensă pentru acel vecin.
De Anul Nou, olandezii dau foc Amsterdamului care cum apucă. Dacă ți-ai lăsat mașina sau bicicleta în stradă, o găsești într-un foc de tabără. De ce? Pentru că de Anul Nou poliția nu prea poate face nimic.
Veșnicii români care vin în august în țară și parchează mașinile în mijlocul străzii nu fac niciodată asta în țările de unde vin. De ce? Pentru că dacă ți-ai lăsat mașina parcată 10 minute în stradă în Italia sau Spania plângi trei zile. Deci acolo pot fi civilizați, aici nu prea. Și, deși legile sunt cam aceleași, ei știu că aici nu pățesc mai nimic.
Ce vreau să zic prin asta? Fără pedeapsă nu există lege. Iar tu nu ai cu ce negocia. Știu că vrei să-i impui niște reguli dacă vrea să o ierți, dar nu ai nici o forță aici. Ce o să-i zici? Că dacă nu te ascultă, o vei părăsi? Păi te-a înșelat o dată, și nu ai părăsit-o. De ce te-ar crede că o vei părăsi a doua oară?
Vezi tu, femeile sunt mult mai atente la ce le promitem decât suntem noi, bărbații. Dacă ai spus ceva, și nu te-ai ținut de cuvânt, a doua oară ea nu te mai crede. Și poate nu i-ai spus până acum că o vei părăsi dacă te înșeală, dar asta e una din regulile de bază a monogamiei. Când te-a înșelat, se aștepta că o vei părăsi dacă va fi prinsă. Și nu ai făcut-o. 
Cât timp ai fost pus deja în situația de a pleca și nu ai făcut-o, nu va avea încredere în amenințarea ta că a doua oară când se întâmplă te vei despărți de ea.
Și, ce nu înțeleg unii bărbați este că înșelatul este o poveste în sine, iar de multe ori, pentru femei, e o poveste foarte frumoasă. Majoritatea femeilor nu pleacă de acasă dimineața cu gândul ”gata, mă duc să-mi caut un bărbat cu care să-mi înșel soțul”.
De fapt, povestea e puțin altfel. Într-o zi absolut normală ajung să cunoască întâmplător pe cineva. Acel cineva are ceva ce tu nu ai, și cei doi încep să vorbească. Dintr-o conversație inofensivă se ajunge la subiecte mai serioase, și ușor ușor, ea ajunge, nu să se îndrăgostească, dar ajunge să se atașeze emoțional de acel bărbat. 
De cele mai multe ori, până în acest moment, femeia nici nu consideră acea conversație ca fiind înșelat emoțional. Doar că pe măsură ce-și pierde interesul pentru tine, soția ta devine curioasă de noul bărbat din viața ei. Și curiozitatea asta duce mereu la atracție sexuală, care știm unde duce. 
De ce ți-am povestit toate astea? Ca să înțelegi că în momentul în care ea decide să te înșele, ea nu prea mai este interesată de tine foarte mult, iar prospectul de a te pierde nu o sperie extraordinar, căci ea trăiește o poveste frumoasă cu alt bărbat. Pune peste asta și faptul că știe că dacă-ți va fi iar infidelă, probabil o vei ierta din nou, și descoperi cam câtă putere mai ai într-o astfel de relație.
Dar dacă ții neapărat să continui o astfel de relație, și știu că sunt mulți care fac asta, încearcă să schimbi puțin datele problemei. Nu o ierta cu condiția să respecte anumite reguli precum fără discuții cu colegii, fără Facebook sau alte rețele de socializare, fără ieșit în oraș cu prietenele, și cel mai important, fără să te înșele din nou. 
Spune-i simplu ”stau dacă-mi dovedești că pot recâștiga încrederea în tine”. Și nu explica nimic mai mult de atât. Las-o pe ea să lupte pentru relația voastră, las-o pe ea să încerce să se califice pentru tine, las-o pe ea să-ți dovedească faptul că merită o a doua șansă. În fond, chiar trebuie să-ți arate asta, ce a făcut ea să merite împăcarea?

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

Sunt curios care este părerea ta despre ce am scris în articol. Lasă un comentariu și interacționează cu ceilalți cititori!