Ai fost bărbat și ai acceptat situația fără să te înjosești? Ai ieșit pe ușa aceea ca un bărbat, nu te știe nimeni că ai plâns sau nu nu? Ce faci acum? Rămâi gentleman.
Dacă vrei să spui cuiva prin ce treci, fă-o astfel încât să nu îți jignești fosta soție. Jignirile nu spun mare lucru despre ea, dar spun enorm de multe despre tine. Indiferent ce a făcut, indiferent cât te-a rănit, fii bărbat și asigură-te că nu ajungi să o înjuri, jignești sau înjosești.
Dacă mă întrebi de ce nu merită jignită indiferent ce a făcut, îți spun așa: în primul rând tu ai luat-o de soție, deci e o eroare de judecată din partea ta, în al doilea rând, încă nu realizezi, dar vei vedea că ai și tu partea ta de vină.
Spui că fosta ta soție e o curvă ordinară, panaramă și cea mai materialistă ființă de pe mapamond? Păi de ce te-ai pus în genunchi în fața ei să o ceri de nevastă? De ce ai dus-o la starea civilă? De ce ai dus-o la biserică? De ce ai vrut un copil cu curva aia, cu panarama naibii?
De ce ai și lăsat-o însărcinată? Când te-ai dus la maternitate cu brațul plin de trandafiri, nu știai că e o parașută? Indiferent dacă ea e o curvă ordinară sau nu, tu tot prostul planetei rămâi, așa că mai bine păstrează părerile astea pentru tine.
Ceea ce poate nu înțelegi acum, dar cu siguranță vei prinde cu timpul este că nici tu nu ai fost bărbatul care spera ea să devii. Asta nu o scuză pe ea dacă te-a înșelat, dar dacă știai să fii bărbatul ăla pe care l-ar fi vrut ea, nu ar fi ajuns în situația să înșele. Deși nu o scuză cu nimic, spun doar atât: nu-ți lăsa viața în mâna femeilor, tu ești liderul, tu iți conduci destinul, fă-ți viața în așa fel încât să nu ajungi să fii înșelat sau părăsit.
Știu că e mai simplu să dai vina pe ea pentru tot ce ți se întâmplă, dar dacă nu îți asumi răspunderea nu vei progresa niciodată. Vei intra într-o altă relație cu probleme, vei păți același lucru, doar că tura asta vei da vina pe altă femeie. Păi dacă dai vina pe tine trebuie să schimbi ceva, și e de muncă! Cine vrea să muncească? Dacă nu vrei să muncești să te schimbi, uită-te bine acum în jurul tău și vezi dacă îți place în ce mocirlă te-ai băgat. Sper ca îți place pentru că ai șanse foarte mari să mai intri o dată în mocirla aia.
Știu că e ușor să joci rolul victimei, să-ți plângă lumea de milă și să ți se spună că tu nu ai greșit cu nimic. Dar știi ce rol e greu de jucat? Al bărbatului responsabil care își asumă eșecul unei căsătorii, al gentlemanului care nu își denigrează fosta soție din simplul motiv că se respectă pe sine, al masculului care nu are nevoie de mila nimănui pentru a trece peste ceea ce i se întâmplă. Este extrem de greu de jucat rolul asta, am încercat și eu sa îl joc, parțial zic că mi-a reușit, nu cred că mi-a reușit complet.
În schimb, ce am învățat din propriul divorț este că respectul de sine câștigat în momentul în care nu te transformi într-un preșcolar plângăcios care își pârăște colega de bancă la doamna educatoare merită toți banii. Merită toate nopțile în care ai suferit și ai fi vrut să spui cuiva dar te-ai abținut. Respectul acela de sine e o bună piatră de temelie pentru bărbatul care va trebui să devii în lunile următoare.
Ce am făcut eu? Am tăcut. Timp de o lună nu a știut nimeni prin ce trec. M-am izolat puțin de ceilalți doar cât să mă împac cu mine însumi și cu situația.
Mi-ar fi fost simplu să fiu penibilul care se plânge că l-a părăsit soția, dar personal, nu urăsc nimic mai mult decât să-mi plângă cineva de milă. Femeile nu vor înțelege niciodată treaba asta, dar noi simțim uneori nevoia să fim singuri. Bărbații își rezolvă problemele analizându-le, gândindu-ne bine și apoi luând decizii. Femeile își rezolvă problemele vorbind despre ele cu prietenele lor.
Am făcut bine? Sincer vorbind, nu știu. Dacă întrebi un psiholog poate o să îți spună că nu am făcut bine. În schimb, simt că am făcut foarte bine și îți explic și de ce.
În primul rând pentru că mi-am acordat timp să analizez la rece situația fără influență exterioară, ținând cont că nu vei găsi pe nimeni în jurul tău care să îți spună că ai greșit, că ai și tu o mare parte din vină și ar trebui să încetezi să joci rolul victimei și să schimbi ce e de schimbat.
În al doilea rând, în momentul în care am crezut că pot vorbi despre asta detașat, la rece, fără să fiu penibil, am putut să le spun prietenilor și familiei prin ce trec fără să simt că sunt la pământ. Simțeam deja că sunt pe drumul cel bun și cândva va fi iar soare pe strada mea.
Și în ultimul rând, acordându-ți timp să îți revii, nu te prezinți în fața familiei și a prietenilor ca un om înfrânt. Nici un prieten de-al tău nu vrea să te vadă la pământ, părinții tăi nu merită să te vadă un om înfrânt, așa cum tu nu vrei să-ți vezi prietenii la pământ.
Cel mai de jos punct al vieții tale trebuie să fie un loc de unde să te ridici pe forțe proprii, așa îți va fi mult mai ușor să devii bărbatul care ar fi trebuit să fii. Dacă nu crezi că te poți ridica singur din fundul gropii în care ai căzut, cere ajutor, dar înainte de asta, acordă-ți ceva timp să încerci să te ridici singur. Uneori rămânem uimiți de ce suntem capabili să facem.
Dacă ți-ai acordat timpul necesar, discuțiile cu prietenii și familia sunt simple: „divorțăm, așa e cel mai bine pentru amândoi. Eu sunt bine, sunt sigur că viitorul este luminos și va fi mult mai bun. De ce divorțăm? Nu mai eram fericiți și cred că ne este mai bine să ne căutăm fericirea separat.”
Aici poți găsi orice combinație de platitudine lipsită de substanță atât timp cât nu arunci cu noroi în fosta și cât timp le inspiri prietenilor și familiei o mică nuanță de pozitivism. Trebuie să înțeleagă că ești optimist. Ar trebui să fii, mai jos de atât nu ai cum să cazi!
Dacă te-ai abținut și nu ai devenit cioban, continuă să citești!
