Ce ai de făcutFii bărbat!GreșeliÎmpăcare

Ai grijă ce vorbești cu prietenii după divorț!

ai grijă ce vorbești cu prietenii după divorț, treci peste divorț
Sper că ai citit prima parte a articolului. Dacă nu, o găsești aici: Cine îți este alături atunci când treci printr-un divort?
Acum că ai aflat pe cine te poți baza în perioada următoare, ce faci mai departe? Nu mare lucru, în principiu, te destăinui. Îți spui și tu problemele în speranța că te vei simți mai bine. Și te vei simți mai bine. Vei simți că nu ești singur, iar singurătatea este o mare problemă pentru tine, cel puțin la început.
Dacă știi că sunt prieteni adevărați, vei putea să le spui toate problemele prin care treci, vei putea să îți arăți latura aceea de om depășit momentan de situație.
Ok, și totuși, care e problema? Problemele vor apărea când prietenii, inevitabil, vor încerca să te ”repare”. Fiecare vede viața în propriul fel și fiecare crede că acel mod de a-ți trăi viața este cel mai bun. Dacă ai un prieten care este căsătorit și are 2 copii, te va sfătui să îți găsești repede pe cineva cu care să te căsătorești și să faci 2 copii. 
Dacă alt prieten este burlac convins și își petrece fiecare seară cu o altă domnișoară, va fi încântat de noul tău status de bărbat singur și te va sfătui să îi urmezi stilul de viață. Ambii prieteni sunt prieteni adevărați, ambii îți vor binele, ambii sunt fermi convinși că sfatul pe care ți-l dau este cel mai bun, și totuși, parcă unul dintre ei greșește. Care din ei?
Părerea mea este că nici unul nu greșește, fiecare vede viața diferit și fiecare își spune părerea lui, dar tu trebuie să asculți doar de tine și ce vrei tu de la viață, să-ți faci un plan și să îl urmezi întocmai. Peste cinci ani, când decizia ta de astăzi, bună sau rea, va produce rezultate, nu vei putea da vina pe niciunul dintre cei doi prieteni. Acele rezultate vor fi doar din cauza, sau preferabil, datorită ție.
Între timp te-ai gândit, știi ce vrei să faci mai departe, și le spui prietenilor decizia ta. Nu te aștepta să te susțină! Dacă planul tău în viață diferă de al lor, nu te aștepta să te înțeleagă. Ei în situația ta au luat altă decizie și pentru ei aceea este decizia corectă. Nu te aștepta să le schimbi tu părerea doar pentru că ai tu niște argumente foarte bune pe moment.
Adu-ți aminte când erai căsătorit cum te uitai de sus la cei care refuzau să se stabilească la casa lor și să întemeieze o familie. Îi numeai imaturi, iresponsabili și nu le înțelegeai deciziile în viață. Astăzi e posibil să vrei o pauză de doi – trei ani de la relații și te aștepți ca alții să te înțeleagă.
La ce să fii atent? În primul rând la sfaturi. Un prieten îți va da sfaturi în funcție de cum vede el viața, și e posibil să o vadă diferit de tine. Ascultă toate sfaturile pe care le primești, și ia-le în calcul atunci când te decizi ce vei face mai departe, dar nu le urma orbește.
De asemenea, vei vedea că prietenii vor încerca să te scoată imediat în oraș, poate dă norocul peste tine și îți găsești pe cineva, chiar dacă tu nu ai nici o lună de la despărțire și nu ești refăcut. Dacă totuși vei fi norocos să dai peste femeia visurilor tale, o vei goni ușor prin faptul că tu nu ești încă un om funcțional. 
Încă suferi după fosta soție, ai niște răni adânci, și nu vei putea fi bărbatul încrezător în sine pe care ea îl caută. E posibil totuși să o atragă la tine faptul că treci prin astfel de probleme. Trebuie să ai grijă pentru că multe femei vor să ”repare” bărbați și se simt atrase de astfel de situații.
Dar ăsta nu este un motiv bun pentru a începe o relație de lungă durată, și relațiile de genul ăsta se termină în general prost. Dacă nu ai făcut-o încă, citește și când e bine să ieși la întâlniri după divorț.
Vei avea prieteni care vor încerca să îți facă cunoștință cu o câte o amică de-a lor care este și ea singură. Nu are rost să îți explic că este o idee proastă și singurul lucru în comun pe care îl aveți este că sunteți ambii singuri. Nu sună romantic? În situația asta refuză politicos și explică-i prietenului că încă nu ești pregătit să ieși la întâlniri.
Un alt lucru de care va trebui să te ferești este să vorbești despre fosta soție cu prietenii tăi. Până acum îți spuneam să nu o vorbești de rău, acum îți spun să nu vorbești deloc de ea. Dacă un prieten începe să vorbească despre fosta ta soție, mai ales că e posibil să fie prieten comun și să o cunoască și pe ea. 
Te vei trezi că pierzi o oră sau mai mult vorbind despre fosta. Și dacă vrei să treci mai repede peste divorț, va trebui să o uiți, nu să îți aduci aminte de ea de fiecare dată când vorbești cu prietenii, ba chiar să pierzi și ore întregi discutând despre ea.
Tot de la prietenii comuni e posibil să auzi vești de la ea, ce a mai făcut și ce a mai zis. Sub nici o formă nu purta astfel de discuții pentru că te vor durea. Crede-mă pe cuvânt, orice veste precum că ea își vede de viața ei și a trecut peste divorț va fi ca un cuțit în inimă primit de la un prieten bine intenționat. Prietenul respectiv chiar crede că tu îți dorești să afli ce mai face ea.
Dacă vrei să te împaci cu fosta soție, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să le spui prietenilor comuni. Ei vor considera că ea trebuie să știe lucrul ăsta și vor face tot posibilul să ajungă la urechile ei faptul că tu încă mai speri la o împăcare.
Acum îți explic ce e greșit în asta pentru că e posibil să nu știi încă. Prietenii tăi, fiind foarte bine intenționați și vrând să vă vadă iar împreună, chiar dacă tu nu ai vrut să afle și fosta ta soție, tocmai au făcut ca tu să pari slab în fața fostei. Bărbații adevărați spun femeilor în față ceea ce vor și nu trimit mesaje prin prieteni. Nu este nimic sexy în asta și cu siguranță nu vei ajunge nicăieri așa.
De asemenea, dacă ea tocmai te-a părăsit, cu ce schimbă situația faptul că tu vrei să vă împăcați? Se va gândi să se împace cu tine când îi va fi dor de tine, și nu îi va fi dor de un bărbat slab care trimite mesaje prin intermediul prietenilor. Deci nu le spune asta prietenilor pentru că informația circulă ușor și tocmai ți-ai diminuat șansele de împăcare.
Dacă sunt prieteni comuni, e bine să nu le spui cât de mult suferi. Bine intenționați fiind, e posibil să îi spună fostei cât de greu îți este să treci peste, în speranța în care ea va realiza că nu e ok să te facă să suferi și, în final, se va întoarce la tine. Sună foarte bine în filmele de la Hollywood, dar în viața reală tocmai ai părut slab în fața ei.
Și chiar dacă fostei i se va face milă de tine că treci prin așa ceva, nu mila e cea care o va aduce înapoi, ba din contră.
Prietenii sunt extraordinari, e bine să îi ai alături, dar dacă tu abia acum înveți lucrurile ăstea, nu te aștepta ca ei să le știe, așa că ai grijă ce le spui pentru că e posibil să ajungă la urechile fostei soții, nu cădea în capcana discuțiilor interminabile despre fosta, și treci sfaturile prin filtrul gândirii proprii, pentru că ești singurul răspunzător pentru faptele și deciziile tale.

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

Un comentariu la „Ai grijă ce vorbești cu prietenii după divorț!

Sunt curios care este părerea ta despre ce am scris în articol. Lasă un comentariu și interacționează cu ceilalți cititori!