Fii bărbat!GreșeliStatus quo

Bărbatul de casă e plictisitor, și femeilor nu le place plictiseala.

bărbatul de casă e plictisitor, și femeilor nu le place plictiseala, treci peste divorț
Articolul de astăzi este complicat. E posibil să-l înțelegi greșit, așa că ia un scaun și citește-l liniștit. Astăzi vorbesc despre cum să fii, și, în același timp să nu fii, bărbat de casă.
Pentru că sunt două lucruri, la fel de importante, la fel de necesare, dar la fel de contradictorii. Și e datoria ta să găsești un echilibru. Dar nu e mare stres, pentru că dacă nu găsești echilibrul acela, nu-ți pierzi decât familia. 
Dacă vrei o relație cât de cât normală, va trebui să faci și tu lucruri prin casă. Cât timp ambii aveți job, ambii faceți treabă prin casă după program. Nu vreau să-ți zic eu ce să faci prin casă, dar trebuie să ajungeți la o înțelegere cumva.
Gândește-te că după opt ore de serviciu, ea nu poate veni acasă să facă de mâncare, să spele și să calce, să dea cu aspiratorul, iar la final să schimbe și priza aia pe care te roagă s-o schimbi din februarie. Iar tu? Tu să te uiți la televizor, că e ceva interesant și nu ai chef. E posibil să meargă o perioadă, dar pe termen lung nu cred că ține.
Până acum nimic scandalos, sper că ești de acord cu mine. De ce trebuie tu să te ferești însă, este să devii un bărbat de casă. Un mascul domesticat. Genul acela care face totul prin casă. Mereu. Și cu plăcere. 
Trebuie să o ajuți, asta e clar, dar dacă o faci mereu, o vei plictisi. Sună groaznic, dar ăsta este adevărul, indiferent dacă-ți place ție sau nu. Și femeile urăsc plictiseala.
E fain să-ți ajuți soția. Se va simți apreciată, înțeleasă și iubită. La început. Dar bărbatul ce face tot timpul curat în casă nu e neapărat și sexy. Și asta e foarte important.
Un bărbat ce-și surprinde iubita cu o cină gătită de el, e sexy. Un bărbat ce gătește zilnic, nu. E un bărbat iubitor, înțelegător, și multe altele. Se va lăuda cu tine prietenelor. Dar nu se va excita când te vede cum pui pătrunjel în tocăniță. 
Îți va fi recunoscătoare pentru ajutor? Bineînțeles. Până va deveni o obișnuință. Până va deveni responsabilitatea ta. Nu sună sexy? 
Și cam asta facem și noi. Prima oară când ne gătește, nu știm cum să-i mulțumim mai mult. Uneori abia putem înghiți ce a gătit, dar ne declarăm încântați doar pentru a o încuraja. După câțiva ani, ne întrebăm cum de a avut nesimțirea să nu facă și ceva desert. Că doar e datoria ei. 
Ce ar trebui să faci? În primul rând, să fii puțin atent în jurul tău. Dacă simți că nu mai ești apreciat pentru ce faci, nu o mai fă. Sau schimbă ceva. Poate săptămâna asta nu ai chef și energie să faci ceva prin casă. 
Poate weekendul acesta nu poți face curat în casă pentru că ești la pescuit cu prietenii. Faci săptămâna viitoare, că nu moare nimeni. Știu că ea vrea să stai acasă și să faci curat. Dar curățenia mai poate aștepta. Prietenii tăi nu.
Iar dacă ai impresia că făcând curat în toată casa weekendul acesta vei ajunge să-i intri în grații și poate vei avea norocul să nu o doară capul mai pe seară, când îți vei încerca norocul, țin să te anunț că horoscopul tău prezice o mare dezamăgire la ceas de seară.
Am mai spus-o. Una din cele mai citite cărți din ultimii ani e ”50 Shades of Grey”, și asta nu e o coincidență. Genul acesta de cărți reprezintă cel mai exact fantezia feminină. Îți urez succes în a găsi un personaj principal în genul acela de cărți care să dea cu aspiratorul sau să facă zilnic mâncare.
Nu te folosi de extreme. Nu alege nici să o ajuți mereu, dar nici să nu o ajuți deloc. Spun să găsești un echilibru. Să îți ajuți soția sau prietena fără să te transformi într-un bărbat de casă, previzibil și plictisitor. Ajut-o fără a-i permite să te transforme într-un bărbat cu care ea nu ar face niciodată sex.

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

Sunt curios care este părerea ta despre ce am scris în articol. Lasă un comentariu și interacționează cu ceilalți cititori!