Nu am mai scris nimic în ultimele 3 săptămâni. Am fost plecat de acasă și am hotărât că merit și eu o mică pauză. Nu moare nimeni dacă-mi las laptopul acasă. Dar nici nu pot spune că nu am rămas cu nimic din această pauză.
Într-o seară mă plimbam prin centrul unei capitale europene absolut infestată de boschetari. Deci poate fi oricare oraș. Seara, după ce magazinele se închid, sute de boschetari își caută câte un loc unde să pună pe jos câteva cartoane pe care să le numească pat.
Mergând în șir indian pe o stradă destul de aglomerată de acolo, nu am apucat să observ toată scena, dar ce am văzut mi-a stricat starea bună pe care o aveam.
Un cuplu. El și ea, ambii fără adăpost. Ea era clar consumatoare de ceva droguri. De multe ori, drogurile și alcoolul în exces ne schimbă fizionomia. La el nu era chiar atât de vizibil, posibil să fie aceeași situație, dar nu mi-am putut da seama.
Scandal. Ea, foarte vocală, îi reproșa ceva și îl amenința. Era prea mare forfota în jur să înțeleg ce îi spune, și nici nu m-am putut concentra. Pentru că mi-a atras atenția el.
El, în jur de 30 de ani. Nu părea a locui de mult pe stradă. Îi lipseau multe din semnalmentele unui boschetar veritabil.
Nu schița absolut nici un gest, nu spunea nimic. Doar se uita la ea cu ochii umezi. Nu plângea, nu avea lacrimi vizibile, dar nici mult nu mai avea. Avea o față tipică de om înfrânt. Un om pe care soarta l-a învins.
Cel mai probabil, tot ce și-a dorit de la relația aceea era să fie iubit. Să simtă că, deși a pierdut tot în viață, există cineva căruia să-i pese de el. Și totuși, avea privirea unui om care tocmai realiza că nici de așa ceva nu va mai avea parte în viață, pe lângă multe altele.
Nu se ruga de ea, nu încerca să o împace, nu încerca să o convingă să stea. Doar se uita la ea și realiza că a pierdut și acest lucru din viața lui. Avea o privire pe atât de tristă, pe atât de împăcată cu ce urma să se întâmple. Probabil era obișnuit să piardă tot în viață.
Ce poate dori un bărbat ca el de la o femeie? Să fie iubit? Să fie înțeles? Să îi fie alături atunci când viața era grea? Să creadă în el? Privirea lui îmi spunea că nu va avea parte de așa ceva.
Pe lângă faptul că mi-a adus aminte de propriile momente când m-am simțit înfrânt, mi-am pus întrebarea „cu ce l-aș fi putut eu ajuta dacă ar fi fost să vorbim?”. Ce i-aș fi putut spune eu dacă am fi stat amândoi la o bere? Și sincer, nu ar fi fost multe de zis.
Dragă John (sau cum te-o chema), dacă prin absurd vei ajunge să citești aceste versuri, să știi că viața uneori e de căcat. Și are tendința ca atunci când lucrurile merg prost, să meargă și mai prost.
Nu cred în „ce nu te omoară, te face mai puternic”. Nu vei muri din asta, dar nici nu garantează nimeni că vei învăța o lecție din suferința ta, și te vei ridica mai puternic decât ești acum. Istoria are prostul obicei de a se repeta până ajungem să o înțelegem.
Ai dreptate că viața te-a doborât. Dar asta nu înseamnă automat că soarele va răsări și pe strada ta. Asta nu vine ca prin magie. Universul nu îți este dator cu nimic. Va trebui să pui mâna și să muncești pentru asta.
Sper să realizezi că dacă vei fi dispus să muncești, chiar și pe salariul minim pe economie, nu va mai trebui să stai cu mâna întinsă pe stradă. Nu-mi pasă motivele tale pentru care nu-ți găsești de muncă. Străduiește-te de 10 ori mai mult și vei găsi. Dar nu poți avea mândrie cât timp întinzi mâna să-ți dau din măruntul meu.
Cine îți va fi aproape și cine te va sprijini? Probabil că nimeni. Probabil va trebui să te descurci singur. Dacă vei avea noroc, vei avea oameni să te împingă de la spate. Dar în clipele grele, în deciziile importante, ești doar tu cu tine.
Lumea nu are compasiune pentru tine. Îți dă acel euro ca să nu se mai simtă vinovată pentru propriile păcate. Că ți-l dă ție sau îl dă altcuiva, nu contează. Contează ca ei să se simtă mai bine cu ei înșiși și să creadă că sunt buni samariteni. E totul despre ei. Nu e nimic despre tine.
Cât despre relația ta, dragă John, tu ai lucruri mai importante de făcut acum. Începe prin a nu-mi mai întinde mâna după mărunt, și mai vorbim după.
