Vrei să o ierți de dragul copilului? Faci o greșeală!

Felicitări, tocmai ai decis să îți traumatizezi copilul și să îl înveți cum să aibă la rândul lui o relație de rahat cu viitorul partener.

De altfel, sunt perfect convins că îți spui veșnica expresie: un copil are nevoie de ambii părinți. Și greșești. Copilul nu are nevoie ca părinții să fie căsătoriți. Are nevoie ca ambii părinți să se implice în viața lui. Simpla voastră coabitare nu aduce copilului nici un beneficiu. Ba din contră, dacă relația dintre părinți nu este sănătoasă, acela nu este un mediu propice pentru a crește un copil.

Și totuși, de ce are nevoie copilul? Are nevoie de persoane care să joace roluri masculine și feminine în viața sa. Indiferent că ai un fiu sau o fiică, copilul tău trebuie să învețe cum se comportă o femeie și cum se comportă un bărbat.

Dacă ești în situația de a-ți ierta soția pentru infidelitate, tu nu ai ce-l învăța pe copilul tău. Chiar vrei să-i transmiți copilului tău ideea prin care dacă soția lui se va culca cu un alt bărbat, trebuie să pună capul în pământ și să-și accepte soarta? Pe fiica ta vrei să o înveți că e ok să-și înșele soțul fiindcă nu există consecințe?

Și gelozia? Gelozia aia de te macină de fiecare dată când nu ești sigur ce face soția ta. Asta vrei să-ți înveți copilul? Asta vrei să devină fiul tău? O scuză penibilă de bărbat ce își ceartă soția pentru că s-a uitat mai mult de două secunde în ochii unui bărbat pe stradă?

Pentru că da, vei deveni omul acela. Vei fi intimidat de orice necunoscut de pe stradă care trece pe lângă ea. Doar nu crezi că o să ai încredere în ea. Știi deja câtă încredere poți avea în ea.

Și nu e ca și cum vei avea destulă încredere în tine astfel încât să nu fii gelos. Ce încredere în tine să ai? Păi ce, tu ești bărbat? Tu nu crezi că din 3,5 miliarde de femei vei găsi una care să merite încrederea ta, așa că îți ierți soția și pui toată responsabilitatea în cârca celui mic. Deci dacă vei avea o viață de rahat, tu nu ai nici o vină, tu doar ai încercat să faci ce e mai bine pentru cel mic.  

Vai cât eroism din partea ta, cum ți-ai sacrificat tu viața pentru o cauză înaltă, pentru binele urmașilor tăi. Cum pentru copil ești dispus să ierți și clipele ei de sex cu un alt bărbat. Să ierți, nu să uiți, pentru că nu vei putea dormi nopți întregi gândindu-te la soția ta în brațele amantului.

Peste douăzeci de ani, când fiul tău se va uita la tine și va vedea câte regrete ai în viață, câte nemulțumiri, când se va gândi că ai stat în acea relație pentru binele lui, nu va face nimic altceva decât să se învinovățească pentru nefericirea voastră. Când nopțile nedormite, certurile din gelozie și nesiguranța ta vor tăia riduri pe fața ta veșnic încruntată, copilul le va vedea și se va simți răspunzător pentru ele.

Ai observat vreodată cum cuplurile care spun că au rămas împreună pentru binele copilului nu divorțează în secunda doi după ce copilul se mută de acasă ? Sau dacă divorțează, cel care cere divorțul este tot cel care a înșelat, și nu cel care a iertat? Oare de ce?

Pentru că ideea că ai iertat-o pentru binele copilului este doar o minciună pe care o spui lumii pentru că sună mult mai bine decât “sunt un om slab și sunt dispus să accept rahaturi din frica de a rămâne singur”.

Dacă vrei să o ierți, iart-o. Dar nu-ți minți copilul. Pentru că în 18 ani tot va ajunge la urechea lui faptul că ai iertat-o pentru binele lui, și pui în spatele lui fraged un bagaj mult prea greu. Și nici măcar nu e bagajul lui.

Dacă vrei să o ierți, iart-o pentru că o iubești, pentru că vrei să vezi dacă mai există șanse să reveniți la normal, iart-o pentru că e posibil ca nici tu să nu fi fost cheie de biserică. Iart-o pentru că încă mai crezi în ea, iart-o pentru că ești prost, iart-o pentru că ești slab, dar nu-l implica pe cel mic în deciziile tale greșite.

Și încă ceva. Știu că faci asta pentru că nu vrei să suferi. Ești conștient că ar urma multă suferință în viața ta și nu te contrazic, este extrem de greu să treci printr-un divorț. Dar, ceea ce nu îți spune nimeni este că tu ai decis să îți iei suferința în rate.

Adică în loc să spui stop și să o iei de la capăt, urmat de unul, doi, uneori chiar trei ani de suferință, tu decizi să-ți împarți suferința în rate pe mai mulți ani. Mai mulți ani în care nu vei avea parte de o relație sănătoasă. Mai mulți ani măcinați de gelozie, de incertitudine, de frica de a o pierde din nou. Mai mulți ani în care psihicul știe că ai decis să nu te respecți pe sine.

Dacă ai impresia că relația voastră va reveni vreodată la normal, te minți singur. Dacă vrei să divorțezi și nu știi ce trebuie să faci când la mijloc există și un copil, citește aici.