Fii bărbat!GreșeliInfidelitate

Te-a înșelat, dar ești convins că a fost ceva strict sexual pentru ea?

te-a inșelat, dar ești convins că a fost ceva strict sexual pentru ea, treci peste divorț
Hai să analizăm puțin situația. Tu ești soțul ei. Tu ar trebui să fii cel care o excită pe ea atât de mult încât ea să nu aibă ochi pentru altul. Și totuși, nu e așa.
Ce-mi spune situația asta despre tine? Că nu o atragi. Îmi pot da seama că sexual, nu ești bărbatul pe care ea și-l dorește. Că nu-i satisfaci nevoile ei de femeie.
Dacă vorbiți de împăcare, e posibil să fii foarte bun la a aduce resurse în casă. Dar femeia aceea simte că s-a mulțumit cu puțin când a ales să se căsătorească cu tine. Simte că a ales calea cea sigură, nu calea cea mai bună.
Vezi tu, așa cum am scris și aici, ADN-ul femeii știe două tipuri de bărbat. Masculul Alpha, cel ce o atrage sexual și are gene bune, și masculul Beta, cel care nu are un material genetic extraordinar, dar e capabil să adune resurse și să o ajute să crească un copil.
Tu din care arhetip crezi că faci parte? Iar dacă nu ești sigur, hai să îți spun direct. Faptul că a fost doar ceva sexual, nu a pus sentimente înseamnă că tipul respectiv e Alpha. Înseamnă că tipul celălalt e bărbat adevărat, iar tipul acesta de bărbat o va atrage mereu.
Și de ce s-a întâmplat? Pentru că tu nu ești acel tip de bărbat. E foarte probabil să ai un job bun, să fii capabil să o ajuți să crească un copil, dar ea nu vrea materialul tău genetic. Sau poate că nu ai știut să o tratezi ca pe o ființă sexuală. Indiferent de motiv, ea este atrasă de bărbați adevărați, iar tu nu ai fost unul.
Așa că, dacă te bucurai că nu a pus sentimente în relația extraconjugală, află de la mine că ea tocmai te-a anunțat că nu ești genul ei de bărbat. Va sta cu tine cât timp ești capabil să aduci resurse, dar sexual, nu ești prima ei alegere.
Și vreau să mă fac foarte bine înțeles. Aici nu o vorbesc pe ea de rău. Bine, ea nu dă doi lei pe loialitate și trebuie să îi zici instant adio. Dar eu o înțeleg perfect.
Pentru că bărbați care să o excite pe ea sunt puțini. Dintre aceștia, doar o parte o plac și ei la rândul lor, pe ea. Iar din aceștia, și mai puțini sunt cei care nu sunt într-o relație deja. Iar dintre aceștia, sunt foarte puțini cei care vor să fie într-o relație cu ea.
De ce zic asta? Să înțelegi că e greu pentru ea să-și găsească bărbatul visurilor ei. Așa că ajunge să se mulțumească cu puțin. Și uite așa, ajunge să te cunoască pe tine.
Nu o faci să se umezească instant, dar ești băiat bun. Ai un job bunișor și nu îți pierzi banii la casino. Aveți și ceva hobby-uri în comun. Ești și băiat deștept, puteți discuta cu orele împreună. Vă petreceți serile la televizor, ca un cuplu normal. Plictisitor, dar normal. Și o tratezi foarte frumos. Flori, complimente și declarații de dragoste.
Toate bune și frumoase până când apare EL. Pentru că mereu apare un EL, mereu va exista un EL. EL nu are mai nimic din calitățile tale, și totuși EL o face pe ea să se gândească numai la el. O face pe ea să se simtă femeie, o face pe ea să se simtă ca și cum vrea să-i fie supusă, ca și cum vrea să fie dominată de EL, ca și cum vrea să fie ”luată” de EL.
Vina ei este că nu e loială. Vina ta este că ai impresia că ea ar trebui să aibă ochi doar pentru tine, cât timp, în loc să devii ca EL, tu te complaci în felul tău de a fi. Tu vrei ca ea să aibă ochi doar pentru tine cât timp nici nu înțelegi de ce EL o excită și tu nu.
Ce te face pe tine să crezi că de acum vei avea noroc mai mult în interacțiunea cu femeile, cât timp tu nu știi ce vor ele și la ce fel de stimuli răspund? Ce se va întâmpla când în viața ei apare un alt EL?

 


Ai nevoie de mine? Mă găsești aici!

2 comentarii la „Te-a înșelat, dar ești convins că a fost ceva strict sexual pentru ea?

  1. Sincer îmi cam da de gândit . Fosta sotie m-a înșelat cu unu si urât și sărac . Faza este că și eu o satisfăceam sexual , dar mi-a spus că a făcut asta din răzbunare

Sunt curios care este părerea ta despre ce am scris în articol. Lasă un comentariu și interacționează cu ceilalți cititori!